Fata de la munte...

De ziua unui tip din "staff-ul scolii" am luat autocarul si am dat o fuga repede 2 zile la Sinaia!

Distractie maxima!!! Bautura la discretie!!! Aer curat!!! Colegii!!! tot ce se putea, multe boacane am facut astea 2 zile de weekend!

Dupa de s-a terminat petrecera sarbatoritului, toti colegii mei erau obositi si au ramas in pensiune...  eu si un tovaras am luat-o la pas prin micul orasel. Rosii in obraji (poate de frig, poate de vin) hotaram sa facem un popas la restaurantul meu preferat de acolo "La Bucegi".
N-am mai apucat sa comandam nimic, mi-a sarit in ochi o blonda care statea la bar, se vedea ca tipa nu era din zona, sigur era turista, sigur a venit cu cineva...  eram agitat, ma uitam, asteptam,  nu venea nimeni... incepusem sa cred ca e singura de nebuna la 10 seara in oras.
~intre timp comand un pepsi.

Ma tot uitam si-mi spuneam in sine: "ma ce mama dracului?! e imposibil, locul ala din stanga ei e prea gol, trebuie sa-l unple cineva"   Clipa urmatoare, eram acolo...  Ea servea o ciocolata calda,  eu imi luasem o cafea...  Tovarasul meu statea linistit cu halba lui de bere intr-un colt.

I-am zambit, mi-a zambit si... "am dat cu zarul"    vorbeam vorbeam... i-am luat si eu ca un gentlemen o ciocolata calda... Am aflat ca era din Brasov si a hotarat sa vina o noapte cu prietenele ei in sinaia, dar prietenele ei s-au facut muci la o petrecere si ea a plecat ca sa nu riste sa fie *citez "violata de aia"...

"Stai linistita ca eu nu te violez, in cel mai rau caz, te indop cu ciocolata calda pana te saturi de vorbit cu mine"

~nu mi-a venit sa cred ca a putut sa rada atat (ori era putin beata de la petrecere, ori facea teatru cu mine!~

am stat vre-o ora acolo de vorba cu ea,  dar fiind faptul ca era putin abatuta si se simtea ca ii e frica sa se duca inapoi unde se cazase, am invitat-o sa vina cu mine...   a ezitat, mult de tot, dar pana la urma a venit...


La pensiune,. toti colegii erau in sala de mese, cu jetoanele pe masa si concentrati la poker. Cu ocazia asta am invatat-o si pe ea sa joace poker,  era incredibil, ma intelegeam atat de bine cu ea, parca imi citea gandurile.

M-am retras cu ea sa iau masa, ca ne era foame de la atata ras cu colegii mei.   Eh... aici a inceput partea interesanta... M-a taiat macaroana din prima: "Asta e tot ce poti? Nu-mi vine sa cred, nu e despre dragoste, nici macar despre sex, nici macar sa ma vrajesti nu vrei,   se vede de la  o posta ca vrei sa scapi de ceva de pe suflet si fac asta doar ca sa uiti de tine pentru cateva ore!"

In momentul ala am varsat apa minerala pe mine, gen:"wow, lovitura sub centura"

S-a ridicat, si-a luat gentuta shick, ma pupat pe obraz spunand: "as vrea si eu sa fiu asa, dar nu vreau sa complic lucrurile"
M-a zis adevarul in fata, parca m-a plesnit cu el, mi-a lasat numarul de telefon, pentru ce? Stiu ca as fi facut-o sa sufar daca as fi continuat cu "actoria" aia de 2 bani care era facuta pentru mica mea placere de a iesi putin din propria mea persoana, de a uita de cat de nemernic sunt cu adevarat.
O chema Maria, a fost fata de la munte, n-am s-o uit niciodata...

Regele Moare-Eugene Ionesco

"Le roi se muret"

Deja vad cum se ridica acea mare cortina, iar va trebui sa port o masca vicleana in fata unor straini, iar va trebui sa-mi deschid sufletul sa iasa ceva frumos din el.
Pe scurt... iar sunt obligat; silit, sa joc o piesa de teatru, pentru ca unii oameni considera ca am talent(eu o consider abilitate de a minti).


Voi fii iar rege, dar nu in propria viata, pentru ca a trecut de mult perioada aia, dar pe scena,  ma voi numi BERENGER I, voi avea 2 sotii, si un regat care se duce de rapa(cat de familial suna totul). 

Povestea se concentreaza asupra ultimei ore de viata a regelui, in care el innebuneste si se comporta caragios, parerea mea e ca e o piesa de RAHAT (excuse my french), umorul este negru, o combinatie funebra intre autorul francez si ceva luat de la britanici.


 Voi lasa aceste randuri neterminate,  am multe care-mi rascolesc mitea acum,

Un gând despre...

“Dacă vrei să faci ceva pentru societate, începe cu tine insuti”

” Toleranţa este o valoare pe care puţini oameni o posedă din păcate.    Consider că oamenii care au ca principală ocupaţie criticatul altora, folosesc acest mod de apărare din pricina propriilor frustrări şi decepţii.

Astea nu sunt ganduile mele, le-am cules de la o necunoscuta, Mihalache Adina, dintr-un articol pentru revista scolii. Dar cuvintele ei se potrivesc foarte bine, sunt parte integrala aproape din gandurile mele.

Daca am invata sa fim putin mai toleranti, am fii mult mai intelepti.

Mi-am dus toleranta pana la marginea propriei prapastii, iar cand am fost pacalit de persoane viclene, cu doua fete, m-am aruncat in munca.

Aici sunt eu astazi, am capul in pamant asemeni unui struț. Cat as vrea sa imi ridic privirea de la munca si sa ma uit catre stele, dar imi este teama.

Mi-e teama pentru ca ma pot trezii singur, nimeni langa mine, nici la bine nici la greu,  un stingher in mijlocul aridului desert pe care-l consideram ”viata”.

Tocmai aceste ganduri ma mentin treaz, in priza, pregatit de orice, pregatit de munca si lucru pana la epuizare si dincolo de ea.

Decat sa ma trezesc singur, mai bine sa-mi vad mainile insangerate de lucru.

Cineva a aprins o flacara, un semnal in departare pentru mine, incercand sa ma salveze, dar am raspuns prea tarziu la acel semnal,  iar acum stau cu flacara aprinsa sperand ca acea persoana va schita ceva. E uimitor cat de repede se pot inversa rolurile.

Acestea fiind spuse: ”Munca te innobileaza dar te dezumanizeaza.”

  Dacă ne-am înţelege unii pe alţii, am putea fi mai sinceri şi mai deschişi, nu ar trebui să se ascundă nimeni după măşti de falsitate.

  Oamenii ar trebui să se gândească mai mult la faptul că în viaţă totul este că o balanţa, iar dacă noi judecăm pe cineva, ni se întâmplă şi noua acelaşi lucru la un moment dat.

  Deci, în viziunea mea, toleranţa este importantă pentru a evoula din punct de vedere spiritual.”

Greseli peste greseli...

E normal, lumea se supara, eu ma consum ca o flacara aprinsa, si ma sting. Nu ramane decat cenusa in urma, o cenusa neagra care se depune undeva in mine, si care ramane acolo parte dintr-un strat mare. Am gresit, greseala prosteasca, daca as avea tupeul pe care in consideri ca in am, acum n-as scrie aici, as incerca sa te sun, acum nu as sta pe ganduri ci as incerca sa te vrajesc cu vorbe ieftine care-mi provoaca greata. Stii doar ca nu cred in a 2-a sansa, asa sunt eu, poate ca intr-una din zilele astea o sa fac o prostie, o greseala probabil pe care n-am s-o regret. Am incercat sa las lucrurile sa vina de la sine, uite ce s-a intamplat, te-am suparat.
Am asteptat cateva zile un semn, am asteptat o privire, orice,  asa ca am considerat ca cel mai bine e sa te las cu prietenii tai, nu stiu cum se facea ca tot timpul cand ma uitam la tine, erai cu spatele, erai departe, dar atat de perfecta.

Un singur lucru iti spun, nu te merit, poate nu te merit inca, dar iti promit ca voi munci pentru tine de acum inainte, voi munci pana imi cad mainile si cand consideri tu ca e bine, atunci voi vedea ce-o sa fac.

Pana una alta ma retrag in coltul meu si imi vad de mizerabila mea viata, nu te mai supara pe mine, ma faci sa ma urasc mai mult...

Adevaruri

 

Ce sa mai zic, e prea trist, dar foarte adevarat.

Ce timpuri...

Te uiti in spatele tau, peste tot pe unde mergi, iti lasi o amprenta, uneori placuta, de cele mai multe ori detestata! Insa cel mai dureros lucru e sa-ti vezi prietenii care-i cunosti de ani buni de zile, care sunt influentati de amprente noi, de oameni care au doua fete, de oameni rai prin firea lor.
E greu sa accepti faptul ca iti pierzi un om bun care vrea sa fie ca altii, vrea sa fie "cool" sau "funky", uitand insa de unde  a plecat si cu cine se ducea la cinema cand avea 7 ani cu paine si iaurt(ca nu aveam bani de popcorn, cola sau cine stie ce fel de nebunii).
Aseara mi-am pierdut inca un prieten, inca un tip pe care il cunosc de mult s-a prostit si exact ca ceilalti, o sa ajunga sa-si bage in vena si sa fure bani de la ai sai pentru cine stie ce prostii. Unde gresesc eu?  Il las sa plece fara sa incerc sa-l conving sa ramana.
Am auzit de atatea ori cuvintele: "TE DAI ASA DE REPEDE BATUT? NU CREZI IN A DOUA SANSA?" incat incepe sa ma doara capul. Iar eu nu cred in a doua sansa, odara un lucru stabilit, cu greu poate fii schimbat. Odata creata o impresie, cu greu poate fii inlaturata.


E pacat... oricine face pacate,  dar modul prin care ne comportam dupa acel pacat cantareste in egala masura cu raul facut.

Zile bune, zile rele

Groaznica zii! Nu ca m-as plange, dar totul a fost pe dos si inca e. M-am trezit la 10, dupa o noapte ca de lunatic in care am stat in fata micului ecran cu popcorn survoland programele, si am hotarat ca cel mai bun lucru este sa ma duc la sala (chiar daca la 13 ma intalneam cu prietenii). Odata ajuns la sala, realizez ca eram singurul nebun care sambata dimineata avea chef sa transpire, asa ca nu am stat prea mult...
Ajuns acasa, in fata usii, primesc un soc: nimeni nu era acasa, si eu nu aveam cheia! Asa am stat eu 1 ora in scara inghetata a propriului meu bloc asteptand sa vina cineva sa-mi deschida usa. Si uite asa n-am mai ajuns nici la intalnirea cu prietenii mei.
Decid sa fac un dus cald ca sa ma incalzesc pentru ca a fost destul de frig afara... dupa 2 minute de cand itrasem in cada, se opreste apa calda.(la faza asta nu cred ca mai zic nimic: imi venea, gol fiind, sa ies afara si sa il strand de gat pe nemernicul care a oprit apa!)
Am tratat totul cu astea, am tratat totul cu zambete si rasete, pe moment considerand ca nu are ce sa se mai intample.
Dupa ce am ratat o "ieseala" in oras, am dat peste norocul de a intra be mess si a fii invitat de un coleg la un bowling!  Am acceptat imediat, eram deja plictisit de moarte! trebuia sa ne intalnim la 17:00. Mi-am propus sa dorm 1 ora, nu mai mult. Initial am vrut sa-mi setez alarma de la telefon, dar am considerat ca pot conta pe fratele meu sa ma trezeasca. Nu-mi mai amintesc de am visat, era ceva legat chitara (probabil o chitara care ma inghite pentru ca o chinuiam prea mult), in fine...    Cand ma trezesc, ma duc un bucatarie si ma uit la telefon: 20 apeluri nepreluate; ora 18:35. INNEBUNISEM!!!   Asa s-a suparat si colegul meu pe mine(SMS-"Esti bulangiu bah!") si am ramas prizioner in propria mea casa.
Sa nu mai punem la socoteala ca m-am fript, am dat cu capul de coltul dulapului de sus la bucatarie, mi-am uitat abonamentul la sala.

Ce sa mai zic... a fost o zii...(*ramane la parerea ta)

Inca un inceput...

Acum nu mai mult de cateva luni nu credeam ca voi ajunge aici, sa scriu intr-un blog si sa am o asemena activitate, dar uite-ma aici, mi-am inceput un blog si chiar nu regret ca-mi pierd timpul. Ma numesc Stefan, implinesc 18 ani in mai(pe 14 mai exact), mai presus de toate sunt om, n-am sa insist in a ma auto-caracteriza, niciodata n-am s-o fac, pentru ca niciodata nu am incercat. Prefer sa-mi las sufletul sa ma caracterizeze dacat sa ma prefac si sa-mi controlez sentimentele.
Dat fiind faptul ca am prieteni prin diverse parti ale tarii, ma cel mai mare ghinionist ca m-am nascut in Bucuresti, chiar daca din punctul de vedere al distractiei nu am ce zice, blocurile si strazile astea imi seaca sufletul an de an. Fata de Cluj, Sibiu, Iasi, Piatra Neamt;  Bucurestiul e o mare groapa de gunoi in care ne chinuim in fiecare zii.
Am inceput sa am din ce in ce mai multe activitati, m-am saturat "sa frec duda de pomana" asa ca am luat atitunice, urmaresc cele mai noi filme, invat germana, fac reviste scolare, am inceput sa cant la chitara, citesc(dar niciodata nu termin cartea), mai rar dar si acolo: fac teatru.
~mari credite unei fete care a intrat subit in viata mea dar care m-a convins in scurt timp sa ma apuc de bloggerit :* promit ca am sa scriu mai mult dar acum sunt pe o mare fuga, trebuie sa ajung la un prieten ca sa-l ajut cu ceva(sincer nici eu nu stiu cu ce)